VIDEO: Programul de sprijin pentru comercializarea lânii dă rezultate. Peste 12 tone, colectate până în prezent

Programul de sprijin pentru comercializarea lânii dă rezultate. Potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, ”s-au colectat până în prezent 12.075 tone de lână”.

Activitatea de preluare a lânii este în plină desfășurare și în comuna Ilva Mare din județul Bistrița-Năsăud, după cum arată Petre Daea într-un filmuleț postat pe pagina personală de pe o rețea de socializare.

În prezent, la nivelul țării există 20 de centre care colectează lâna de la crescătorii de ovine, cu o capacitate totală de circa 30.000 tone. Centrele care colectează lâna sunt localizate pe întreg teritoriul țării, astfel încât să fie colectată lâna de la toți crescătorii de ovine. Centrele sunt localizate în județele: Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Constanța, Galați, Maramureș, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui.

În plus, crescătorii care comercializează lâna primesc un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.Peste 32.000 de posibili beneficiari ai acestui sprijin și-au manifestat intenția de a participa la acest program. Pentru a beneficia de acest sprijin, cei înscriși în program trebuie să depună la Direcțiile pentru Agricultură documentele justificative de plată, până la data 1 septembrie 2018. Documentele justificative de plată sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.

Potrivit MADR, programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii în țara noastră trebuie să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, dar și creșterea eficienței economice prin valorificarea produselor obținute.

Prin acordarea acestei scheme de minimis se urmărește eficientizarea activității sectorului de creștere a ovinelor, în sensul reducerii pierderilor crescătorilor de ovine. De asemenea, acest ajutor va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine.