VIDEO: Sectorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență Bistrița funcționează într-o altă clădire

sediu DGASPC Sucevei

Sectorul administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-a mutat în casă nouă, într-o clădire de pe strada Sucevei, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

”Un pas extrem de important, deoarece fără suportul acestor specialiști, nu ar exista o bună funcționare a spitalului, iar personalul medical și pacienții ar fi primii care ar simți acest aspect. Așadar, oamenii din spatele celor din prima linie lucrează acum într-un spațiu generos, adecvat, un loc de unde să se asigure că în județul nostru sănătatea rămâne pe primul loc”, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/2983250601800968/?tn=%2Cd%2CP-R&eid=ARCSIsqSYwStgpq8r-pxoyfUMaXBiOiJ5Jsc-o8y6pxo38_qXKi_FZ9TY_6_U0tI1wMzmxxpVVncELiU

Acest sector al SJU Bistrița (care cuprinde Serviciul resurse  umane, Serviciul Salarizare, Serviciul Financiar, Serviciul Contabilitate, Compartimentul Analiză Bugetară, Compartimentul Audit intern, Compartimentul Juridic, Serviciul Achiziții publice și aprovizionare-transport) își desfășura activitatea într-un imobil situat pe strada Petre Ispirescu, spațiu inadecvat ca suprafață și condiții de amenajare.

În ceea ce privește noul sediu al sectorului administrativ al SJU Bistrița, până de curând, în imobilul de pe strada Sucevei și-a desfășurat activitatea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud. Însă, în urmă cu aproximativ două luni, această instituție s-a mutat într-o clădire de pe strada Horea din Bistrița.