VIDEO: Vezi care sunt probele sportive pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă din Boldești

Ministerul Afacerilor Interne organizează, în premieră, o sesiune de admitere, în ianuarie 2018, la școlile de agenți și subofițeri. Din cele 2.880 locuri scoase la concurs, 300 sunt alocate Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești.

Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13 – 21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicala, probele sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.

Începând cu sesiunea de admitere din luna ianuarie 2018, probele sportive de alergare viteză și rezistență, respectiv aruncarea mingii medicinale, vor fi înlocuite cu un traseu aplicativ care să testeze atât forța și rezistența, cât și agilitatea și calitățile motrice ale candidaților.

De asemenea, odată cu introducerea acestui traseu va fi eliminat și pragul minim de înălțime.

Video-ul de mai jos exemplifică traseul pentru admiterea în instituțiile militare de învățământ, care pregătesc ofițeri și subofițeri pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență. Traseul cuprinde 10 segmente care trebuie parcurse într-un timp de maxim 1 minut și 5 secunde.

 

Traseul aplicativ este valabil pentru examenele organizate pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă din Boldești.

 

 

 

 

 

 

 

Candidații pot depune dosarele de înscriere pentru admiterea din această iarnă la Școala de Pompieri din Boldești, până la data de 5 decembrie. Recrutarea candidaților se va realiza prin Serviciului de resurse de umane de la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, unde vor fi depuse documentele necesare pentru pregătirea dosarelor, inclusiv actele care să ateste studiile solicitate.