Ultimele noutati

FOTO: Viteza a mai luat o viață! Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața în urma unui tragic accident rutier

Un grav accident de circulație s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 11 spre 12 martie, pe DJ 151, drumul care leagă localitățile Șintereag de Șieu Odorhei.

Șoferul unui autoturism marca BMW în care se aflau încă două persoane a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, și mai multe echipaje SMURD, de prim ajutor și terapie intensivă mobilă,dar și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Când au ajuns locul producerii accidentului, medicii au găsit trei victime, dintre care una inconștientă, în stop cardio-respirator, pentru care medicii au aplicat manevrele de resuscitare. Din păcate însă, eforturile medicilor au fost în zadar și aceștia au fost nevoiți să constate decesul șoferului autoturismului, un tânăr de circa 24 de ani din comuna Șieu Odorhei. Tânărul care și-a pierdut viața este Valentin Adrian Măgherușan (FOTO). Se pare că acesta era șofer profesionist și recent ar fi împlinit 24 de ani.

Celelalte două victime, doi tineri din comuna Șieu Odorhei, au scăpat ca prin urechile acului doar cu câteva răni ușoare. Tinerii au primit îngrijiri medicale la fața locului, starea lor fiind stabilă.

Cel mai probabil accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive, însă oamenii legii care au efectuat cercetări la locul accidentului vor stabili cu exactitate cauza care a dus la producerea evenimentului rutier.

ACTUALIZARE

Un tânăr de 24 de ani din Șieu Odorhei, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 151 pe direcția de deplasare spre Șintereag a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un copac, după care s-a răsturnat. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea altor două persoane, pasageri în autoturism, de 33 de ani, respectiv 18 ani, ambii din comuna Șieu Odorhei. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei al condițiile de drum și a vitezei excesive” a precizat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: Facebook







Caricatură

Ziar de Bistrita