Au aprobat 5 blocuri de 10 etaje, în Zăvoaie, chiar dacă NU există rețele de apă-canal! O dovadă că șmecherii și-au rezolvat interesele, la etapa 2013 – Plan Urbanistic General. Și-au rezervat o insulă de blocuri între case!

Consilierii locali au votat aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire imobile mixte cu regim de înălţime S+P+10E, locuinţe colective şi spaţii comerciale, amenajări exterioare, împrejmuire”, în Municipiul Bistriţa, str. Mălinului, nr. 23. După aprobarea documentației, investitorii pot solicita autorizație de construire, pe baza unui proiect tehnic.

 

Suprafaţa terenurilor din acest studiu este de 18.974 mp, fiind formată din trei parcele proprietatea investitorilor Drăgan Mihai Paul și Chiorean Eugen. Aspectul arhitectural al zonei este unul predominant de locuinţe individuale în regim de înălţime P – P+1E, iar în zonă nu sunt instituţii publice.

 

Cum au ajuns câteva parcele de șmecheri să devină INSULE de blocuri între case. Simplu: așa s-a făcut PUG-ul din 2013! Și e bine pentru toată lumea!

În ce privește zona Zăvoaie, Planul Urbanistic General permite construcția de imobile cu 10 etaje, chiar dacă vorbim de o așa-zisă zonă de case.

Planul Urbanistic General fost aprobat prin HCL 136 din 2013 și a expirat anul trecut. Administrația coordonată de PSD a ales să prelungească PUG-ul pe perioadă determinată, „dar nu mai mult de 5 ani”, conform HCL 184 din 2018.

În Zăvoaie se construiesc 5 blocuri cu 10 etaje plus încă un bloc aflat în construcție.  Este suspect modul în care Serviciul Urbanism a întocmit PUG-ul și a permis construcția de blocuri doar pe anumite parcele, în Zăvoaie. Aceste parcele se află pe strada Mălinului.
După cum se vede și în fotografii, parcelele din vecinătate au restricții la regimul construcțiilor și este interzisă construcția de blocuri.

cu roșu – parcelele pe care se vor construi 5 blocuri cu 10 etaje
cu galben – parcele unde se pot construi numai case în regim maxim P + 2+ M.

L 4 este subzonă cuprinsă în Planul Urbanistic General și permite construcția de imobile cu 10 etaje, în vecinătatea caselor.

L 2 – parcele unde este permisă construcția de locuințe individuale, în regim discontinuu, maxim P + 2 niveluri.

În perimetrul se vor amenaja/amplasa:

-5 blocuri de 10 etaje şi spaţii comerciale la parter;
-amenajarea parcelelor reglementate cu alei pentru accesul în imobile;
-accesul în zonele de subsol la nivelele de parcaje subterane;
-spaţii verzi amenajate şi locuri de joacă pentru copii;
-plantaţii de arbori şi arbuşti;
-circulaţii carosabile şi platforme cu parcaje supraterane, parcajele subterane la subsol;
-punctele gospodăreşti amplasate pe fiecare parcelă reglementată.
-lucrări de extindere a reţelelor edilitare până în vecinătatea amplasamentului.

Se vor amenaja locuri de parcare subterane şi supraterane conform HG 525/1996: 16 locuri de parcare pentru spaţii comerciale (1 loc de parcare la 60 mp suprafaţă construită) şi 113 locuri de parcare pentru locuinţe (1 loc de parcare la 80 mp suprafaţă locuibilă) din care 35 parcaje subterane, 78 parcaje supraterane.

În Zăvoaie s-a construit un bloc și s-au obținut toate autorizațiile, cu toate că NU există rețele de apă-canal. Urmează încă 5 blocuri de 10 etaje!

Echiparea cu utilităţi a ansamblului nou realizat se va face prin extinderea reţelelor existente în zonă şi de pe strada Libertăţii. Lucrările de racordare şi branşare la reţelele publice de utilităţi se vor suporta de către beneficiari.
Alimentarea cu apă și canalizarea se va realiza de pe strada Libertății, însă lucrurile sunt complicate deoarece este nevoie de o subtraversare a râului Bistrița.

Soluțiile și proiectul tehnic se vor aviza de către Aquabis, iar compania a atras atenția asupra acestui aspect. Asigurarea presiunii apei către toate apartamentele se va face cu stație de presiune.

Planul Urbanistic Zonal a fost afişat spre consultare în holul Primăriei municipiului Bistriţa, cetăţenii fiind anunţaţi prin presa locală despre posibilitatea consultării şi expunerii părerilor despre această documentaţie şi nu s-au înregistrat sesizări.

Investitorul și-a luat angajamentul că va asigura rețele de utilități, dar odată eliberată autorizația de construire, Primăria Bistrița NU are niciun fel de pârghii de control asupra investitorului.

Planul Urbanistic a fost conceput treptat și a fost aprobat în 2013. Momentan e expirat , însă fără să fie pregătit un PUG nou, administrația locală a preferat să prelungească PUG-ul existent până în 2023.

Șmecheriile urbanistice s-au realizat cu acordul funcționarilor din Primăria Bistrița, care au acceptat insule de blocuri între case, la întocmirea PUG-ului! Aceste cârdășii imobiliare au permis ca în Zăvoaie să se ridice un cartier de 5 blocuri de 10 etaje… În același timp, pe terenurile din vecinătatea cartierului de blocuri, e permisă NUMAI construcția de case individuale, cu regimul maxim de înălțime  P + 2.

Haosul din urbanism a trecut la nivelul următor și acum, dezvoltatorii interesați de câștigul pe metru pătrat își impun voința la întocmirea PUG-urilor și își rezervă suprafețe de dezvoltare, în contrast cu specificul zonelor.

Click să vedeți Planul Urbanistic Zăvoaie

 

3 comments

  1. bai nene mos….nea balane….ce te f–e grija care unde construieste
    ?
    vezi-ti matale de verdele matale si lasa-i pe altii sa-si faca treaba!!
    tot mos prapadit de comunist ai ramas….mare ecologist acum…

  2. Oras de cacat cu edili de cacat. Vorba aia ca suntem cu investitiile langa epurare. Halal hurbanism de doi bani !

  3. De acord cu tine, Cosmin. Dar atunci unde sa se construiasca blocuri? 🙂 in zona centrala nu, ca trebuie sa recunoastem, Bistrita e oras de case, nu de blocuri. Daca te uiti de pe pasarela noua din varf, cat vezi cu ochii sunt numai case. Eu doresc dezvoltarea orasului.. si daca ei vor sa construiasca de ce nu? Sunt investitii private. Mai bine sa fie balarii si iarba pana la fereastra? E foarte bine ca se construiesc blocuri in regiunile limitrofe. Ar trebui sa se modifice planul si sa permita constructia blocurilor.