Zeci de operatori economici, verificați de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat noi acțiuni de control la operatorii economici de pe raza județului Bistrița-Năsăud, fiind verificați 65 de astfel de agenți.

Cu ocazia controalelor, au fost constatate nereguli pentru care polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 66.500 lei. Totodată, ca măsură complementară, a fost confiscat numerar în sumă de 738 lei, dar și produse a căror proveniență legală nu a putut fi dovedită, în valoarea totală de 1.825 lei (69 de sticle cu alcool sanitar și 74 de pachete țigarete în valoare).

”Din totalul sancțiunilor aplicate, 23 de sancțiuni, în valoare de 55.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor  O.U.G. 28/19, o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 252/2003 privind Registrul unic de control, restul fiind pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare”, au arătat reprezentanții Inspectoratului Județea de Poliție Bistrița-Năsăud.

Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare, în scopul prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile aflate în competență.