Zeci de sancțiuni, aplicate în ultimele 24 de ore de polițiști, jandarmi și polițiști locali

O societate comercială din incinta galeriei Bistrița Retail Park de pe strada Calea Moldovei a fost sancționată de jandarmi pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în ordonanța militară din 21 martie 2020. Totodată, peste 20 de amenzi au fost aplicate și persoanelor care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau celor care au fost depistate în afara locuințelor după ora 22:00, fără un motiv întemeiat.

În ultimele 24 de ore, efective ale Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Poliției Locale au acționat în tot județul pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale impuse în urma decretării stării de urgență la nivel național.

Astfel, în ziua de 23 martie, în intervalul orar 08.00 – 23.00, circa 80 de jandarmi au efectuat controale în 47 de locații din 14 localități, verificând 243 de persoane și legitimând alte 85. Jandarmii au aplicat o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea unei prevederi cuprinsă în ordonanța militară emisă la data de 21 martie 2020, care face referire la suspendarea temporară a activității în cazul magazinelor din centrele comerciale, cu excepția celor care vând produse alimentare, veterinare sau farmaceutice și a celor care oferă servicii de curățătorie.

Tot în ultimele 24 de ore, 155 de politisti și 44 de polițiști locali au desfășurat acțiuni și controale în contextul prevenirii răspândirii CoVid-19. ”Polițiștii au verificat și modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.121 de persoane, iar în urma neregulilor au fost constatate și aplicate 2 sancțiuni contravenționale. De asemenea, 465 de societăți comerciale au fost controlate pentru asigurarea suspendării activității, nefiind constatate nereguli. Polițiștii de la Rutieră au desfășurat acțiuni pentru fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Bistrița-Năsăud cu persoane care revin din afara granițelor României”, se arată într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

De asememea, în data de 23 martie, începând cu ora 22.00, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au desfășurat controale pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanței Militare nr. 2 din 2020 în ceea ce privește circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a scris și AICI.

Astfel, forțele de ordine au depistat 21 de cetățeni care se deplasau pe raza unor localități din județul Bistrița-Năsăud, fără a se afla în vreuna dintre situațiile permise de ordonanța militară nr. 2. Față de aceștia, s-au dispus 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.500 de lei.