Zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean devine stațiune turistică de interes local

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a aprobat atestarea ca staţiuni turistice de interes local a unor localități din România, printre care se numără și Zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean.

”Zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean devine stațiune turistică de interes local! Atestarea Băilor Figa – Beclean ca stațiune turistică de interes local se realizează la București în mod oficial, prin modificarea anexei nr.5 la HG nr. 852/2008. Este un pas foarte important pentru comunitatea noastră, întrucât vom putea accesa direct fonduri europene pentru dezvoltarea stațiunii și implicit a orașului nostru (devine stațiune turistică tot orașul Beclean), fiind de acum înainte și mai multe oportunități pentru noi. Vă mulțumesc tuturor pentru toată încrederea”, a precizat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

Parcul Balnear Băile Figa a fost inaugurat în iulie 2010. Stațiunea se întinde pe 15 hectare și este așezată într-o depresiune înconjurată de păduri, la doar 3 km de orașul Beclean. 

Complexul este administrat de Primăria oraşului Beclean, instituție care de-a lungul anilor a făcut demersuri și a implementat o serie de proiecte pentru dezvoltarea Parcului Balnear, în așa fel încât să răspundă cât mai mult cerințelor turiștilor. 

În plus, Parcul Balnear Băile Figa se află printre primele trei destinații de excelență din România în ceea ce privește turismul de sănătate și relaxare.