Zona din jurul blocurilor sociale din Subcetate va fi modernizată. Va fi turnat asfalt, vor fi amenajate trotuare, parcări și alei pietonale

Primăria Bistrița intenționează să modernizeze zona din jurul blocurilor sociale din cartierul Subcetate. În acest sens, municipalitatea caută o firmă care să asigure serviciile de proiectare tehnică și să execute inclusiv lucrările de construcții la obiectivul de investiții “Amenajare străzi, trotuare, parcaje și alei în zona de locuințe sociale din ansamblul de locuințe Subcetate”.

Valoarea estimată a unui astfel de contract este de circa 2,6 milioane de lei, sumă din care se va turna asfalt în zonă, se vor amenaja trotuare, parcări și alei pietonale.

Firmele interesate să încheie un contract cu Primăria Bistrița pentru astfel de lucrări pot depune oferte până cel târziu la data de 2 aprilie 2018.

Viceprimarul Cristian Niculae afirma într-o conferință de presă că ”în zona blocurilor sociale din Subcetate vom asfalta chiar în acest an”. Astfel, de îndată ce licitația pentru identificarea unei firme care să execute lucrările se va încheia, în zona locuințelor sociale din Subcetate vor fi demarate lucrările.

În ceea ce privește blocurile sociale din Viișoara, viceprimarul nu a dat asigurări că în acest an se va turna asfalt și în această zonă, existând posibilitatea ca abia anul viitor să se facă astfel de lucrări, cu toate că locuitorii din zonă sunt revoltați și chiar afirmă că în această iarnă au ajuns să găsească singuri variante pentru a face accesul mai ușor în zona blocurilor în care locuiesc.

FOTO: www.ziuadecluj.ro

One comment

  1. De cand sunt facute blocurile? De ce acuma se promite ca se asfalteaza?oare sa fi inceput campania?