Daniel Suciu dă asigurări că Sala Polivalentă din Wonderland are finanțare. ”Sper ca Ioan Turc să nu cumva să încerce să oprească finanțarea și să rezilieze contractul pentru că va pierde în instanță”

Deputatul PSD Daniel Suciu dă asigurări că Sala Polivalentă care urmează să fie construită în Complexul Wonderland din Unirea are finanțare și chiar a criticat în termeni duri declarațiile liderilor PNL Bistrița-Năsăud pe marginea acestui subiect.

Nu mai vreau să intru într-o dezbatere de copii mici vizavi de Sala Polivalentă din Complexul Wonderland, pentru că mi-am dat seama, destul de târziu ce-i drept, că domnul Ioan Turc habar nu are ce vorbește. A ocupat niște funcții chiar degeaba. Sala Polivalentă din Bistrița are un contract încheiat, un câștigător desemnat, are finanțare asigurată prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Compania Națională de Investiții, indicatori aprobați în ședință de Guvern și eu m-am ocupat de acest subiect. Oricât ar încerca domnul Ioan Turc să explice de ce vrea să omoare această investiție, nu are niciun argument și, sper din tot sufletul, pentru binele politic al domniei sale, să nu cumva să încerce să oprească finanțarea și să rezilieze contractul care este în vigoare pentru că va pierde în instanță cine va face acest lucru”, a declarat Daniel Suciu.

Deputatul PSD a mai adăugat că se va acorda asistență juridică tuturor celor care au contracte semnate și li se va tăia finanțarea pentru proiecte. ”Sută la sută vom acorda asistență juridică tuturor celor care au contracte semnate și care vor rămâne fără finanțare asigurată datorită mișcărilor Guvernului PNL”, a mai spus Suciu.

În ceea ce privește Sala Polivalentă din Complexul Wonderland Unirea, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a acestui obiectiv a fost semnat la data de 18 octombrie, dată la care a fost efectuată și o vizită pe amplasamentul viitoarei săli. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de asocierea dintre trei companii – SC Frasinul, Erbașu, Dico și Țigănaș. Contractul are termen 20 de luni începând din 18 octombrie, din care 4 luni vor fi pentru proiectare, iar restul pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

În primă fază, pe terenul din Unirea va fi construită o sală polivalentă ultra-modernă, cu peste 2.500 de locuri, o pistă de atletism (132.5 m lungime), un teren de handbal (exterior), un teren de tenis (exterior) și un teren de baschet (exterior). Vor fi amenajate și circa 500 de locuri de parcare, atât pentru autoturisme, cât și pentru autocare. Investiția este în valoare de peste 16 milioane de euro, fondurile fiind asigurate de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

Tot în zona noii Săli Polivalente, autoritățile aveau în plan să construiască și un stadion cu 12.000 de locuri, însă Daniel Suciu spune că nu mai are speranțe în privința acestei investiții.

Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a mai scris AICI.

One comment

  1. Motto:

    “Parcul sportiv nu servește spectacolismului ci este școala adevăratei educatii fizice. Nu este un stadion unde 22 fac sport și 22000 privesc, ci vrea să inverseze aceste cifre, ca 22000 să facă exercitii și 22 să privească”.

    (Iuliu Hațieganu – În cuvinte înțelepte)

    Pe vremea când Ministerul Dezvoltării era condus de Elena Udrea, acesti PSD-isti criticau de zor că se fac săli de sport si stadioane fără rost in timp ce prioritătile sunt cu totul altele. Acum acest Daniel Suciu, un neica-nimeni pe care nu-l duce capul decât să repete aceleasi greseli, sare cu gura mare la cei care caută să oprească aceleasi ineptii. Ce rost are să mai faci o Sală Polivalenta la dracu-n praznic, pe pasunea din Unirea, când asta nu-i o prioritate deoarece orasul Bistrita mai are o asemenea sală in oras, unde spectatorii pot ajunge mai usor chiar pe jos. Chiar dacă s-ar pune problema să mai faci o asemenea sala cu o capacitate mai generoasă, locul ei cel mai potrivit este in oras, fiind destinata pentru a găzdui cele mai variate evenimente, de la competitii sportive până la evenimente culturale, corporatiste, conferințe sau concerte. Spre exemplu, un potrivit pentru o asemenea Sala Polivalenta ar putea fi langa Jandarmerie, pe locul fostului Proditerm, unde primaria dispune de 3 ha, dezvoltand astfel un punct de atractie intr-o zona destul de centrala a orasului. Asta nu inseamnă să se amenajeze Complexul sportiv din Unirea care ar trebui sa includa doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de mase si sa fie conceput dupa modelul Parcului sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj.