FOTO/VIDEO: Vești bune de la ministrul Sănătății, Sorina Pintea! Peste 20 de milioane de lei, alocate spitalelor din Bistrița, Năsăud și Beclean pentru achiziția de aparatură medicală performantă

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a aflat luni, într-o vizită în județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a prezentat, într-o conferință de presă, și sumele alocate de minister celor trei unități spitalicești din sistemul public de sănătate al județului, respectiv spitalele din Bistrița, Năsăud și Beclean.

Cele mai mari alocări de la bugetul Ministerului Sănătății merg către Spitalul Județean de Urgență Bistrița, despre care ministrul Sorina Pintea nu a avut decât cuvinte de laudă, afirmând că a văzut secții care deși au fost modernizate încă din anul 2007 încă arată foarte bine și sunt ”foarte bine întreținute”.

Dacă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, pe lângă cele 8 milioane de lei destinate continuării lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare cu aparatură a secției de Anestezie și Terapie Intensivă (despre care Ziar de Bistrița a scris AICI), vor mai ajunge încă 18 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, nici spitalele din orașele Beclean și Năsăud nu au fost uitate.

Încă aproximativ două milioane de lei vor fi repartizate și acestor spitale orășenești. Astfel, Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud va primi aproape 1,5 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală, iar spitalul Orășenesc din Beclean va primi 510.000 de lei.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/380289452825838/

În ceea ce privește cele 18 milioane de lei care vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, acestea sunt destinate achiziției de aparatură medicală pentru toate secțiile spitalului.

”Aș putea să vă dau câteva exemple, un alt Computer Tomograf, al doilea de la unitatea medicală, truse de laparoscopie pentru secțiile Urologie, Ginecologie, Chirurgie Generală, ecografe de înaltă performanță, stații de sterilizare obișnuită și cu plasmă, pentru că sterilizarea este inima unui spital, este cea mai importantă”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a completat că aceeași unitate medicală ar mai putea primi bani și la rectificarea bugetară din acest an.

Ministrul a vorbit și despre câteva dintre criteriile de care s-a ținut cont la alocarea acestor sume, precizând chiar că Spitalul Orășenesc din Năsăud, deși a cerut bani pentru un nou computer tomograf, nu i-a primit, explicând și de ce. Ministrul a afirmat că pe lângă faptul că întreținerea unui astfel de aparat costă circa 40.000 de lei pe lună, Ministerul Sănătății nu își permite să finanțeze echipamente scumpe care să fie folosite parțial sau chiar care să stea nefolosite. Trebuie precizat că la Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud există deja un astfel de aparat, care a fost donat tocmai de la Vatican, intrând în dotarea unității medicale la finele anului trecut.

”Vreau să vă spun că pentru prima dată aceste solicitări au fost trimise Direcției de Sănătate Publică care a evaluat necesitatea și oportunitatea. Adică au existat mai multe criterii stabilite prin ordin de ministru, dacă există specialiști care să utilizeze aceste aparate, pentru că eu personal nu cred că ne mai permitem să ținem aparate în cutii, pe holuri, cum s-a mai întâmplat și cum am mai găsit încă. Dacă nevoia de servicii medicale din zonă o cere, atunci da, dar altfel nu ne putem permite să finanțăm echipamente scumpe care să fie folosite parțial pentru că întreținerea unui astfel de aparat costă 40.000 de lei lunar (…). Anumite spitale nu își permit acest lucru, mai ales că distanța față de Bistrița este aproape.  (…) Deci până la urmă trebuie să ne gândim și din punct de vedere economic, pentru că sănătate fără bani nu se poate face”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a mai spus că fiecare solicitare venită de la conducerea unităților medicale privind alocarea de fonduri pentru diverse investiții a fost atent analizată. ”Eu sper că la sfârșitul acestui an vom putea spune că au fost doi ani în care s-a demonstrat că punem pacientul în centrul sistemului medical. Avem grijă și de personalul medical pentru că fără ei nu putem face actul medical. Printre altele, vreau să vă spun că mergem în paralel cu dotarea cu aparatură medicală și cu pregătirea uno rcentre de pregătire a medicilor. Sunt specialități deficititare, care sunt rare și care au nevoie de medici pregătiți. Chirurgia cardiacă pediatrică este un exemplu”, a mai precizat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a afirmat că în ultima perioadă a fost întrebată ”de ce nu ați făcut asta, de ce nu ați făcut cealaltă”, iar ca răspuns a spus ”e greu să faci în doi ani ce nu s-a făcut în ultimii 30”. 

Referitor la situația de la Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud , Emil Radu Moldovan, a făcut câteva comentarii, precizând că unitatea medicală nu are nevoie nici de un aparat CT, pentru că are unul care stă în cutie și în plus, Moldovan susține că în opinia sa nu este necesară nici secția de chirurgie la unitatea medicală din Năsăud.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/750775158638777/