Ultimele noutati

Crețu, despre absența din zilele fierbinți ale tragediei: “am fost în concediu!” Ce declară primarul despre reparații, fonduri și mutarea sinistraților în ANL-uri, pe chirie!

Consiliul Local s-a întrunit astăzi în ședință de îndată pentru aprobarea unei soluții în cazul locuitorilor din apartamentele afectate de explozia de-acum câteva zile.

Doar 10 familii au acceptat varianta Primăriei Bistrița și vor locui în ANL – urile puse la dispoziție.

Consilierii locali au aprobat în unanimitate această hotărâre, iar ulterior Crețu a dat explicații. Primarul a declarat că deocamdată NU există altă variantă, iar cadrul legislativ NU permite finanțarea în regim de urgență a reparațiilor. În primă fază se așteaptă evaluarea expertului (care va dura aprox.) 2 săptămâni, după care se întocmesc documentațiile necesare (proiect tehnic etc).

s14

s6

 

 

 

 

 

Sursa de finanțare a reparațiilor: fonduri de la bugetul local, dar mai ales fonduri guvernamentale, care în această situație ar fi mai ușor de acordat având în vedere cadrul legal extrem de complicat.

Abia în urma unei licitații viitoare se va desemna constructorul care va remedia problemele apărute la structura de rezistență, geamuri, finisaje etc. Asta după ce se va aproba finanțarea obiectivului.

În ce privește mutarea în A.N.L-uri există o procedură, iar lista poate fi aprobată doar prin Ordonanță de Urgență. Hotărârea de Consiliu Local este un prim pas procedural, după care urmează Ordonanța de Urgență care va fi dată miercuri.

xx1

 

 

 

 

 

 

Îi bagă-n A.N.L-uri, pe chirie! Primăria Bistrița a găsit UNICA variantă pentru locuitorii din blocul EXPLODAT! Ce declară primarul Crețu:

 

 

“Singura posibilitate pe care municipiul o poate oferi este mutarea în locuințele ANL, unde avem încă locuințe care sunt libere. Pentru a se ocupa este nevoie de o Ordonanță de Urgență care să modifice Legea 152. Am discutat la Guvern cu dl vice-prim-ministru Dâncu, mi-a explicat despe ce este vorba și împreună cu domnul prefect am început demersurile. E necesară o Hotărâre de Consiliu care a fost aprobată și e nevoie de o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să fundamenteze ordonanța de Urgență a Guvernuluui. Miercuri va fi introdusă Ordonanța de Urgență și sperăm să fie aprobată.” a declarat Ovidiu Crețu.

Despre chirie: “Categoric vor plăti o chirie pentru că locuințele ANL au acest regim. Dacă găsim o portiță pentru că din punctul nostru de vedere n-ar trebui să plătească chirie, dar nu există o variantă legală prin care să-i putem caza decât prin chirie. ” a completat primarul.

Comisia din cadrul Primăriei Bistrița va stabili cuantumul chiriei pentru fiecare apartament, în funcție de suprafața imobilului și de venitul familiei.

Apartamentele ANL puse la dispoziție au o cameră și sunt situate în cartierul Subcetate sau pe Zefirului.

Citiți și: 

s141-800x400VIDEO: Te-apucă GROAZA! Vezi cum arată un apartament EXPLODAT din Decebal! Dovada clară că locatarii au scăpat ca prin MINUNE!

https://www.ziardebistrita.ro/te-apuca-groaza/







Caricatură

Ziar de Bistrita