Peste 42% din bugetul local al Primăriei Năsăud, axat pe dezvoltare. Ce străzi vor fi cuprinse în programul de modernizare a infrastructurii rutiere?

Anul 2018 reprezintă pentru administraţia năsăudeană un an al continuării proiectelor începute, dar şi un an cu noi proiecte şi noi provocări. ”Investiţiile pe care le vom derula anul acesta sunt menite să crească gradul de confort urban” spune primarul Mircea Romocea.

În anul 2018, peste 42% din bugetul local este alocat secţiunii de dezvoltare, reprezentând cofinanţări pentru diverse proiecte. ”Continuăm modernizarea oraşului pe partea de infrastructură (drumuri), administraţia locală alocând suma de 179.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru contractarea de servicii de proiectare având ca obiect reabilitare şi modernizare unor străzi în oraşul Năsăud”a mai adăugat primarul orașului Năsăud. Este vorba despre un număr de 11 străzi din oraş, după cum urmează: strada Valea Podului, strada Cloşca, strada Crişan, strada Crişan, strada Viei, strada Avram Iancu, strada Avram Iancu, strada Vasile Naşcu, strada Tudor Vladimirescu, strada Dumitru Vârtic, strada Iuliu Moisil şi strada Andrei Mureşianu.

Alături de infrastructura de drumuri, infrastructura educaţională reprezintă şi ea o prioritate pentru administraţia locală. ”În momentul de faţă se lucrează la documentaţia pentru obiectivul „Reabilitare/modernizare/dotare Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud şi infrastructură urbană adiacentă”, proiect care va fi depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa 13.1” a mai completat Mircea Romocea.

Despre modernizarea infrastructurii educaționale din Năsăud, Ziar de Bistrița a mai scris aici:

Investiții de circa 6 milioane de euro propuse pentru orașul Năsăud! Vezi ce s-ar putea realiza cu această sumă!